
Ce este Euribor?
Află ce este EURIBOR si de ce contează pentru cei ce se imprumută in Euro
Să cumperi o proprietate din străinătate a devenit mai simplu

Scris de Petru Dimulescu
Publicat la 2022/08/12 10:00
Timp de citire: 1 minut
Euribor - Euro Interbank Offered Rate
Este rata la care o bancă de prim ordin oferă altei bănci de prim ordin depozite în zona euro. Euribor este publicat în fiecare zi la ora 11.00 a.m. CET, pentru valoarea spot.
EURIBOR este rata de referință pentru piața monetară în EURO, care a luat ființă din 1999. Este sponsorizată de către Federația Europeană Bancară (FBE), care reprezintă interesele a 4 500 de bănci, din 24 de țări membre ale Uniunii Europene, Islanda, Norvegia, Elveția, precum și Asociația Piețelor Financiare (ACI). Euribor are impact doar asupra dobânzilor variabile și nu asupra dobânzilor fixe, fiind folosit la calculul dobânzilor variabile la creditele acordate în Euro.
În calculul dobânzilor variabile în euro ale creditelor cei mai utilizați indici sunt Euribor 3M și Euribor 6M. Creșterea valorii indicelui Euribor duce la o creștere a ratei creditului, iar scăderea valorii acestui indice duce la scăderea acesteia.
Indicele Euribor este stabilit în urma unui sondaj în rândul a 39 de bănci, care trebuie să prezinte estimări privind costul finanțării reciproce în euro pentru perioade de la o zi la un an. Asemenea LIBOR, indicele euro este stabilit în funcție de estimări și nu de date reale de pe piață, fiind vulnerabil neregulilor.
Daca vrei sa afli ce este ROBOR sau IRCC poti afla mai multe aici.
Daca vrei sa afli ce este ROBOR sau IRCC poti afla mai multe aici.